Criza I-A Lăsat Temporar Orfani Pe Copiii Născuți Din Mame Purtătoare
Bebelușii sunt ținuți, în această perioadă, într-un hotel de cinci stele din Kiev.
Reprezentanții clinicii de fertilizare se tem că situația ar putea degenera.
Dar până ce restricţiile de circulaţie nu vor fi ridicate, nu vor putea să îşi strângă copiii la piept. Bebeluşii sunt îngrijiţi deocamdată de asistente medicale.
Într-un hotel de cinci stele din Kiev, aceşti bebeluşi sunt oaspeţi de lux. Zeci de asistente au grijă să nu le lipsească nimic. Copiii s-au născut din mame purtătoare. Iar părinţii, care provin din toate colţurile lumii, nu-i pot lua încă acasă pentru că sunt blocaţi în ţările de origine din cauza restricţiilor de circulaţie.
Albert Tochilovskiy, fondatorul Clinicii BioTexCom: Unele ministere ale Afacerilor Externe au reuşit să obţină permis pentru intrarea acestora în Ucraina. Dar sunt multe alte ţări de la care aşteptăm încă răspuns.
Bebeluşii s-au născut într-una dintre cele 50 de clinici de fertilizare care funcţionează în Ucraina. Doar 15 au fost norocoşi. Părinţii lor au ajuns la ei în ultimele zile înainte de închiderea graniţelor.
Conducerea clinicii a dat publicităţii imaginile pentru liniştea celorlalte cupluri. Dar şi pentru a atrage atenţia autorităţilor. Reprezentanţii cer realizarea unui mecanism care să le permită oamenilor să se deplaseze în astfel de cazuri pe baza unui permis special.
Lyudmila Denisova: Dacă perioada de carantină se extinde, aşa cum a spus Ministerul Sănătăţii din Ucraina, nu vom mai vorbi de o sută de bebeluşi ci de mii de copii.
În cea mai săracă ţară europeană, o tânără care se oferă drept mamă surogat câştigă până la 15 mii de dolari.
Potrivit legii ucrainiene, o femeie care îşi doreşte un copil poate apela la o astfel de clinică doar dacă dovedeşte cu acte că nu poate duce o sarcină până la capăt. Odată născuţi, copiii primesc cetăţenia părinţilor biologici.