Nivelul AMH și terapia de înlocuire mitocondrială

Hormonul antimüllerian (AMH) este unul dintre principalii indicatori ai sănătății reproductive feminine. El reflectă rezerva ovariană — numărul de foliculi capabili să ofere ovocite viabile.
Un AMH scăzut indică adesea o scădere a șanselor de obținere a unei sarcini naturale și poate sugera necesitatea utilizării tehnologiilor de reproducere asistată.

Ce se întâmplă atunci când AMH-ul este scăzut?
Când nivelul AMH scade, înseamnă că rezerva de ovocite se reduce, iar calitatea lor poate, de asemenea, să fie afectată. Vârsta, factorii genetici, tulburările endocrine și bolile anterioare influențează starea ovarelor.
Problema principală este deteriorarea calității mitocondriilor din ovocite. Mitocondriile sunt cele care asigură energia necesară diviziunii embrionului după fertilizare. Dacă „centralele energetice” ale celulei funcționează slab, dezvoltarea embrionară se poate opri în primele etape.

Ce este terapia de înlocuire mitocondrială?
Terapia mitocondrială este o metodă modernă care constă în adăugarea de mitocondrii sănătoase în ovocitul femeii. De obicei se utilizează mitocondrii din ovocite donate.
Scopul procedurii este creșterea potențialului energetic al celulei și îmbunătățirea calității embrionilor. Această tehnologie este o soluție pentru femeile cu AMH scăzut, ovocite de calitate redusă sau multiple eșecuri FIV.

Aceasta permite:

  • îmbunătățirea schimbului energetic din interiorul celulei;

  • creșterea probabilității de divizare corectă a embrionului;

  • creșterea șansei de obținere a sarcinii în cadrul FIV.

Tehnologia „copilului de la trei părinți” nu depinde atât de strict de nivelul AMH precum FIV-ul clasic, însă există limite practice importante.

Nivel minim de AMH la care MRT funcționează:

Minimul clinic — aproximativ 0,3–0,5.
La acest nivel se pot obține încă propriile ovocite pentru a „extrage nucleul” necesar transferului.

Minimul realist — aproximativ 0,1.
Dacă se reușește obținerea a cel puțin 1–2 ovocite, procedura MRT poate fi realizată. Esențial este să existe măcar un ovocit viabil din care să se poată preleva nucleul.

Pragul la care tehnologia încetează să funcționeze — 0,05 și mai mic.

În acest interval, de obicei nu se mai pot obține ovocite nici cu stimulare maximă. Într-o astfel de situație, nicio tehnologie nu poate ajuta, deoarece nu există material pentru transferul nuclear.