Există o legătură între o mamă surogat și copil? Ce spune știința
Una dintre cele mai emoționante și, în același timp, cele mai controversate întrebări legate de maternitatea surogat este formulată aproape la fel în toate țările lumii: se formează oare o legătură specială între o mamă surogat și copil? Mulți sunt convinși că cele nouă luni de sarcină transformă inevitabil femeia în „adevărata mamă” a bebelușului. Alții cred că genetica decide absolut totul.
Ca de obicei, realitatea este mult mai complexă și mai interesantă decât oricare dintre aceste extreme. Embriologia, genetica, neurobiologia și psihologia modernă oferă deja răspunsuri la multe întrebări care, în urmă cu doar douăzeci de ani, reprezentau doar subiecte de dezbatere. Iar aceste răspunsuri ajută la separarea faptelor științifice de miturile răspândite.
Sarcina nu înseamnă doar „purtarea” copilului
În momentul în care embrionul se implantează în uter, între acesta și organismul femeii începe într-adevăr o interacțiune extrem de complexă. Placenta schimbă în permanență hormoni, substanțe nutritive, oxigen și semnale biologice. Organismul femeii însărcinate se adaptează zilnic la nevoile copilului.
Din acest motiv se poate auzi uneori afirmația că mama surogat îi „transmite” copilului o parte din sine. În realitate, lucrurile nu sunt atât de simple.
Genetica rămâne neschimbată
În programele de maternitate surogat, embrionul este creat din ovocitul mamei biologice sau al unei donatoare și din spermatozoizii viitorului tată. Mama surogat nu participă la formarea materialului genetic. Acest lucru înseamnă că ea nu transmite copilului genele sale. Culoarea ochilor, structura părului, grupa sanguină, trăsăturile feței, majoritatea bolilor ereditare și mii de alte caracteristici sunt stabilite încă din momentul fertilizării.
Pe parcursul sarcinii, ADN-ul copilului nu este înlocuit și nici „amestecat” cu ADN-ul femeii care îl poartă. De aceea, copilul nu moștenește aspectul fizic sau caracterul mamei surogat.
Dar și mediul are importanță
Dacă genetica răspunde la întrebarea „ce se poate întâmpla”, mediul intrauterin ajută la determinarea modului în care se desfășoară anumite procese de dezvoltare.
De exemplu, se știe că, în timpul sarcinii, dezvoltarea fătului poate fi influențată de:
- o alimentație echilibrată;
- un aport suficient de oxigen;
- echilibrul hormonal;
- lipsa consumului de alcool, droguri și tutun;
- controlul bolilor cronice;
- o supraveghere medicală de calitate.
Tocmai de aceea centrele de reproducere asistată selectează cu atât de multă atenție candidatele pentru programele de maternitate surogat. Scopul lor este să creeze cel mai sigur mediu posibil pentru dezvoltarea viitorului copil.
Epigenetica: un cuvânt adesea înțeles greșit
În ultimii ani se vorbește foarte mult despre epigenetică. Uneori acest termen este folosit ca dovadă că mama surogat ar „schimba” copilul sau chiar i-ar transmite propriile trăsături. În realitate, epigenetica funcționează diferit. Ea nu rescrie codul genetic. Poate fi comparată cu niște întrerupătoare care permit anumitor gene să fie mai active sau mai puțin active, în funcție de condițiile de dezvoltare.
Aceste mecanisme există în orice sarcină, indiferent dacă este vorba despre o concepție naturală, fertilizare in vitro (FIV) sau maternitate surogat. Este o parte firească a biologiei, nu o caracteristică unică a programelor de maternitate surogat.
Își recunoaște copilul mama surogat după naștere?
Un alt mit răspândit spune că nou-născutul ar căuta tocmai mama surogat. Cercetările științifice arată însă altceva. După naștere, principala legătură emoțională începe să se formeze cu persoanele care au grijă în mod constant de copil. Contactul permanent, vocea, atingerile, mirosul, hrănirea, grija și interacțiunea zilnică sunt cele care construiesc treptat atașamentul.
Cu alte cuvinte, atașamentul nu apare automat doar pentru că femeia a purtat sarcina. El se dezvoltă prin relațiile de după naștere. Tocmai de aceea, copiii născuți prin maternitate surogat dezvoltă aceeași legătură emoțională puternică cu părinții lor ca orice alt copil.
Dar ce simte mama surogat?
Această întrebare este la fel de importantă. Majoritatea mamelor surogat descriu un tip complet diferit de emoții. Ele înțeleg că ajută la nașterea unui copil pe care o altă familie îl așteaptă de ani de zile. Pentru ele, nu este vorba despre pierderea propriului copil, ci despre îndeplinirea unei misiuni importante. Tocmai de aceea, programele profesioniste de maternitate surogat includ o evaluare psihologică încă înainte de începerea programului. Femeia trebuie să își înțeleagă clar rolul, să fie pregătită emoțional pentru întregul proces și să cunoască toate particularitățile acestuia. O astfel de abordare protejează atât mama surogat, cât și viitorii părinți.
Concluzie
Pe scurt, datele științifice arată următoarele:
- mama surogat nu transmite copilului ADN-ul său;
- sarcina creează un mediu esențial pentru dezvoltarea fătului, dar nu îi modifică originea genetică;
- procesele epigenetice reprezintă o parte naturală a oricărei sarcini și nu transformă mama surogat în mama genetică a copilului;
- atașamentul emoțional al copilului după naștere se formează în primul rând datorită persoanelor care îl cresc și îl îngrijesc.
De aceea, medicina modernă consideră maternitatea surogat o modalitate sigură și eficientă de a ajuta la apariția unei noi vieți, nu un transfer al maternității de la o femeie la alta. Iar poate cea mai importantă concluzie este că un copil nu se naște pentru femeia care l-a purtat nouă luni sub inimă, ci pentru cei care l-au așteptat ani la rând, s-au pregătit să devină părinți și îi vor fi alături toată viața.
