Ar trebui ca femeile obeze, fumatoare si consumatoare de alcool sa aiba sau nu acces la reproducerea asistata?
Societatea Europeana de Reproducere Umana si Embriologie (ESHRE) a publicat de curand o expunere a punctului de vedere in ceea ce priveste impactul pe care il au factorii de viata “obezitate”, “fumat” si “alcool” asupra reproducerii naturale si asupra celei asistate medical.
Se prezinta astfel efectele negative ale obezitatii, fumatului si consumului de alcool asupra potentialului reproductiv al pacientilor, asupra rezultatelor FIV, asupra riscului de complicatii si in final asupra sanatatii viitorului copil. Grupul a facut cinci recomandari.
1) Avand in vedere riscurile pentru viitorul copil, medicii specialisti in infertilitate ar trebui sa refuze tratamentul femeilor care consuma alcool in cantitati excesive si care nu doresc sau nu pot sa minimizeze consumul de alcool.
2) Tratamentul femeilor cu obezitate severa sau patologica necesita un control special. Datele disponibile arata ca scaderea in greutate implica un efect pozitiv asupra functiei de reproducere, desi mai multe date sunt necesare pentru a stabili daca reproducerea asistata ar trebui conditionata de schimbarile stilului de viata pentru femeile obeze si fumatoare.
3) Reproducerea asistata ar trebui conditionata numai de schimbari ale stilului de viata, daca exista o evidenta clara ca fara modificari de conduita exista un risc de a dauna copilului sau ca tratamentul a devenit disproportionat in raportul cost / eficacitate sau riscuri obstetrice.
4) Doctorii ar trebui sa ajute pacientii sa ajunga la rezultatele necesare in cazurile de reproducere asistata conditionata de schimbarile stilului de viata.
5) Sunt necesare mai multe date/studii asupra obezitatii, fumatului, consumului de alcool, precum si a altor factori ai stilului de viata, pentru a evalua efectele exacte asupra reproducerii.
Obezitatea
Obezitatea afecteaza negativ potentialul reproductiv prin interferenta cu mecanismele metabolice hormonale care conduc la frecventa scazuta a ovulatiei si sanse reduse de conceptie. Se constata o crestere a riscului de diabet gestational de la de doua ori pentru femeile supraponderale la risc de opt ori mai mare pentru femeile obeze. Copiii mamelor obeze sunt expusi la risc de deces perinatal , anomalii congenitale, cum ar fi defecte de tub neuronal (cu 80% mai frecvente) si anomalii cardiovasculare (cu 30 % mai frecvente).
Fumatul
S-a demonstrat ca riscul de infertilitate este de doua ori mai mare la fumatori decat la nefumatori. Femeile fumatoare au nevoie de mai mult timp pentru a ramane gravide, este mai puţin probabil ca sarcina sa intervina în mod spontan şi sunt expuse unui risc mai mare de pierdere a sarcinii. Greutatea scazuta la naştere, un risc mai mare de sindrom al mortii subite a sugarului au fost asociate cu fumatul mamei. Bărbaţii fumători sunt supusi riscului de a produce spermă de calitate şi de concentrare redusă.
Consumul de alcool
Efectele negative ale consumului de alcool au fost conceptia redusa, rate mai mici de gestatie si rate mai mari de avort spontan. Efectele cunoscute ale consumului de alcool au fost rezumate în cadrul Foetal Alcohol Spectrum Disorders (FASD), care are drept consecinte anomalii fizice şi comportamentale si deficiente cognitive. Alte riscuri asociate cu consumul de alcool prenatal au fost moartea fetala, travaliu prematur şi deficiente in creşterea fătului.