Uterul și ovarele nu sunt același lucru: un fapt care schimbă perspectiva asupra maternității
Unei femei i-a fost îndepărtat uterul. Medicii i-au spus că nu va mai putea niciodată să rămână însărcinată și să nască un copil. Dar înseamnă oare acest lucru că a pierdut posibilitatea de a deveni mamă genetică? Nu neapărat. Uterul și ovarele îndeplinesc funcții complet diferite.
Chiar și după o histerectomie — intervenția chirurgicală de îndepărtare a uterului — o femeie poate, în anumite condiții, să aibă propriile ovocite, să obțină un embrion și să devină mama unui copil înrudit genetic cu ea.
Îndepărtarea uterului nu înseamnă întotdeauna pierderea ovocitelor
Uterul este organul în care embrionul se implantează, se dezvoltă și crește pe parcursul sarcinii. Ovarele, în schimb, sunt responsabile de maturarea ovocitelor și de producerea hormonilor sexuali. Aceste organe sunt interconectate, dar nu depind unul de celălalt atât de mult pe cât își imaginează multe persoane.
De exemplu, unei femei i se poate îndepărta uterul din cauza unor fibroame uterine de dimensiuni mari, a unor complicații severe după naștere, a unei hemoragii necontrolate sau a altor indicații medicale. În același timp, dacă ovarele sunt sănătoase, medicii le pot păstra.
Într-o astfel de situație, menstruațiile încetează, sarcina în propriul organism devine imposibilă, dar ovarele pot continua să funcționeze. În acestea, foliculii continuă să se maturizeze, hormonii sunt produși în continuare și pot exista ovocite apte pentru fertilizare. Cu alte cuvinte, femeia nu poate purta o sarcină, dar poate avea în continuare posibilitatea de a transmite copilului propriul ADN.
Cum pot fi obținute ovocitele dacă uterul nu mai există?
Aceasta este una dintre cele mai interesante întrebări, deoarece multe persoane consideră în mod eronat că ovocitul trebuie neapărat să treacă prin uter pentru a putea fi utilizat în cadrul fertilizării in vitro (FIV). În realitate, în timpul FIV, ovocitele sunt recoltate direct din foliculii ovarieni. Dacă după histerectomie ovarele au fost păstrate și funcționează, medicul specialist în medicină reproductivă poate efectua o stimulare hormonală controlată. Foliculii cresc, iar dezvoltarea lor este monitorizată prin ecografii și analize.
Când ovocitele ajung la maturitate, acestea sunt recoltate prin puncție ovariană. În funcție de modificările anatomice apărute după operație, accesul la ovare poate fi mai dificil, astfel încât metoda de recoltare a ovocitelor este stabilită individual.
În continuare, procesul se desfășoară conform principiilor FIV obișnuite: ovocitele sunt fertilizate cu spermatozoizii partenerului, embrionii sunt cultivați în laborator, iar dezvoltarea lor este evaluată. Există însă o diferență esențială: embrionul nu este transferat femeii care a furnizat ovocitul, ci unei mame surogat. Astfel, copilul poate moșteni ADN-ul nuclear de la ambii viitori părinți, chiar dacă mama biologică nu mai are uter.
De ce păstrarea ovarelor nu garantează maternitatea genetică?
Există un aspect important: prezența ovarelor nu înseamnă neapărat că acestea mai conțin ovocite de bună calitate. După histerectomie, funcția ovariană poate scădea uneori mai devreme decât în cazul femeilor care nu au trecut printr-o astfel de intervenție. În plus, perspectivele reproductive sunt influențate de vârstă, rezerva ovariană, afecțiunile anterioare și motivele pentru care a fost îndepărtat uterul.
De exemplu, o femeie de 30 de ani, cu ovare păstrate și o rezervă ovariană suficientă, poate avea perspective bune de a obține propriile ovocite. În schimb, la 43 de ani, chiar și în prezența ambelor ovare, obținerea unor embrioni cu un potențial ridicat de dezvoltare poate fi mult mai dificilă.
De aceea, înainte de începerea programului, este necesară evaluarea nivelului hormonului anti-Müllerian (AMH), a numărului de foliculi antrali și a altor indicatori. Totodată, AMH ajută la estimarea răspunsului așteptat la stimulare, dar nu determină, de unul singur, calitatea ovocitelor.
Dar dacă uterul există, însă ovarele nu funcționează?
Există și situația opusă, care demonstrează și mai clar diferența dintre aceste organe. O femeie poate avea un uter perfect sănătos, dar, din cauza insuficienței ovariene premature, a modificărilor asociate vârstei sau a consecințelor unor tratamente, să nu poată obține propriile ovocite. Într-un astfel de caz, ea poate avea capacitatea de a duce singură o sarcină la termen, însă pentru crearea embrionului pot fi necesare ovocite donate.
Astfel, medicina reproductivă face distincția între două concepte care, în trecut, erau adesea considerate inseparabile: legătura genetică cu copilul și capacitatea de a purta o sarcină. Tocmai această diferență deschide diverse căi către maternitate, în funcție de diagnosticul concret.
Când devine maternitatea surogat o soluție?
Pentru femeile care și-au pierdut uterul, dar au ovare funcționale, un program de maternitate surogat poate reprezenta o modalitate de a avea un copil înrudit genetic cu ele.
La centrul medical BioTexCom din Kiev sunt desfășurate programe de maternitate surogat, inclusiv cu utilizarea propriilor ovocite ale pacientei. După evaluarea istoricului medical și a indicatorilor reproductivi, medicii stabilesc dacă este posibilă recoltarea propriilor ovocite, efectuarea FIV și obținerea embrionilor pentru transferul ulterior către mama surogat.
Dacă obținerea propriilor ovocite nu este posibilă, pot fi luate în considerare alte soluții reproductive, inclusiv programele cu donatoare de ovocite. Este important de menționat că posibilitatea participării la program este determinată nu doar de indicațiile medicale, ci și de cerințele legislației în vigoare.
Pierderea uterului nu înseamnă întotdeauna pierderea posibilității de a deveni mamă genetică
Cu doar câteva decenii în urmă, îndepărtarea uterului însemna, pentru multe femei, pierderea definitivă a posibilității de a avea un copil biologic. Astăzi, datorită FIV și maternității surogat, situația s-a schimbat.
Uterul asigură dezvoltarea sarcinii. Ovarele pot furniza materialul genetic necesar pentru crearea unui embrion. Iar dacă unul dintre aceste organe lipsește sau nu funcționează, acest lucru nu înseamnă întotdeauna că drumul către maternitate este închis. De aceea, după o histerectomie, este important ca femeia să îi adreseze medicului nu doar întrebarea „Voi mai putea naște?”, ci și o alta: „Mai am posibilitatea de a avea un copil înrudit genetic cu mine?” Uneori, răspunsurile la aceste două întrebări sunt complet diferite.
