Donarea de ovocite și fertilitatea: există cu adevărat un risc?
„Dacă donez ovocite acum, îmi vor mai rămâne pentru viitor?” — este, probabil, una dintre cele mai firești temeri ale potențialelor donatoare. La prima vedere, totul pare o simplă problemă de matematică: rezerva de ovocite este limitată, iar în cadrul unui program de donare sunt recoltate mai multe ovocite deodată — prin urmare, rezerva ovariană ar trebui să se epuizeze mai repede. Însă biologia organismului feminin funcționează cu totul altfel.
Ovocitele pe care organismul oricum le-ar fi „pierdut”. Acesta este un fapt care schimbă însăși percepția asupra donării. În timpul fiecărui ciclu menstrual natural, în ovare începe să se dezvolte nu un singur folicul, ci un întreg grup. De regulă, doar unul dintre aceștia devine dominant și ajunge la ovulație. Ceilalți își încetează dezvoltarea în urma unui proces natural — atrezia.
În timpul stimulării ovariene controlate, medicii nu creează ovocite noi și nici nu „extrag rezerva pentru următorii zece ani”. Preparatele hormonale permit susținerea dezvoltării unui număr mai mare de foliculi din grupul care a fost deja recrutat de organism în ciclul respectiv. Tocmai de aceea, afirmația populară potrivit căreia „donarea consumă ovocitele din viitor” nu descrie corect fiziologia acestui proces.
Ce arată studiile?
Datele științifice disponibile nu demonstrează că donarea de ovocite, în sine, duce la o scădere semnificativă a rezervei ovariene sau privează femeia de posibilitatea de a avea propriii copii în viitor. Societatea Americană pentru Medicină Reproductivă (ASRM) menționează că datele existente, deși limitate, nu indică modificări ale rezervei ovariene a donatoarelor după aceste proceduri.
În același timp, știința nu oferă motive pentru a afirma că donarea este complet lipsită de riscuri. Stimularea ovariană și puncția foliculară sunt proceduri medicale. Printre posibilele complicații se numără sindromul de hiperstimulare ovariană, sângerarea, infecția și alte complicații rare asociate puncției. Tocmai de aceea, siguranța depinde nu doar de vârsta donatoarei, ci și de evaluarea medicală corectă, dozarea individuală a medicamentelor și monitorizarea răspunsului ovarian.
De ce protocoalele moderne au devenit mai sigure?
Astăzi, specialiștii în medicină reproductivă nu se gândesc doar la numărul de ovocite care pot fi obținute, ci și la impactul procedurii asupra organismului. Recomandările actualizate ale ESHRE recomandă adaptarea dozei de gonadotropine în funcție de rezerva ovariană a fiecărei donatoare. În anumite protocoale moderne este recomandată și utilizarea unui agonist GnRH pentru maturarea finală a ovocitelor — una dintre strategiile menite să reducă riscul sindromului de hiperstimulare ovariană.
Prin urmare, principiul „cu cât mai multe ovocite, cu atât mai bine” este înlocuit, în medicina reproductivă responsabilă, cu unul diferit: obținerea unui rezultat optim fără a expune donatoarea unui risc nejustificat.
De ce sunt atunci donatoarele selectate atât de riguros?
Pentru că siguranța programului începe înainte de prima injecție. Sunt evaluate starea ovarelor, numărul foliculilor antrali, indicatorii rezervei ovariene, starea generală de sănătate și alți factori. Recomandările moderne prevăd screening medical, genetic și psihologic pentru potențialele donatoare.
Pe același principiu se bazează și selecția donatoarelor la BioTexCom: obiectivul nu este pur și simplu obținerea ovocitelor, ci admiterea în program a unei femei pentru care stimularea ovariană este acceptabilă din punct de vedere medical.
Concluzie
Conform datelor actuale, un program de donare desfășurat corect nu are un efect negativ demonstrat asupra rezervei ovariene viitoare a femeii. Principalul mit apare din ideea greșită că, în timpul puncției, medicii recoltează ovocite care ar fi trebuit să ovuleze în următorii ani. În realitate, sistemul reproducător funcționează diferit.
De aceea, întrebarea principală pentru o potențială donatoare nu ar trebui să fie „câte ovocite îmi vor recolta?”, ci „cât de sigură este stimularea în cazul meu?”. Răspunsul nu ar trebui să vină din reclame sau din experiențele altor persoane, ci dintr-o evaluare medicală atentă.
