Război în Ucraina: Bebeluși născuți de mame surogat într-o clinică din Kiev

video
play-sharp-fill

 

Bebeluși, născuți din mame surogat, își așteaptă părinții într-o clinică, într-un subsol de la periferia Kievului. Din cauza războiului, nou-născuții au rămas în grija asistentelor medicale, care încearcă din toate puterile să-i protejeze și să le ofere condiții. Cuplurile reușesc să ajungă la clinică și să-și ia pruncii acasă.

Bebelușii din imaginile video sunt născuți de mame surogat din Ucraina, acum sunt în așteptarea părinților din alte țări. 

Din cauza conflictului armat, deplasarea a devenit periculoasă, iar pentru siguranță, micuții au fost mutați într-un subsol а unei clinici la periferia orașului Kiev. 

Aceștia sunt îngrijiți de mai multe asistente medicale, care fac tot ce este nevoie pentru ai îngriji. 

Pentru cei zeci de bebeluși din clinica, au fost amenajate mai multe paturi din plastic. Din fericire, două cupluri, unul din Germania și altul din Argentina au reușit să ajungă în capitala Ucrainei, pentru a fi alături de copiii lor, născuți din mame-surogat. Nu le este clar, când vor putea pleca acasă, în țările lor de origine.

„Eu cred că el este flămând. Este înspăimântător. Vrem să ajungem acasă”.

Ucraina este un centru internațional de maternitate surogat, așa cum acest lucru a fost legalizat în țara vecină. Se estimează că, anual, în această țară, se nasc din mame-surogat mii de copii. 

Bebelușii care sunt adăpostiți acum la clinica din Kiev s-au născut în diferite maternități din oraș, dar au fost mutați într-un singur loc, pentru securitatea lor.

Sursa: https://www.tv8.md/...