Ușor e să naști și să dai copilul străinilor!?! Istorii reale din prima sursă
Nașterea cu mamă purtătoare își are originile din timpuri stăvechi, astăzi este o posibilitate unică pentru milioane de familii infertile de-a avea copii. Metoda de procrearu cu ajutorul mamei purtătoare este permis în unele țări și se bucură de mare popularitate. Mamă purtătoare poartă copilul care nu este legat genetic cu ea pentru o familie infertilă (parinți biologici). Cu toate acestea, în societatea actuală se întâlnesc cazuri tradiționale de mamă purtătoare, adică atunci când femeia poartă copilul care este legat genetic cu ea. Aceasta metoda este permisă în unele țări.
O mamă purtătoare a povestit cum s-a decis la un astfel de pas, ce a simțit timp de nouă luni și cât de greu i-a fost să renunțe la copil care este, de fapt, o părticică din ea, în toate sensurile cuvântului.
“Am 28 ani. Locuiesc într-un orașel mic cu familia – soțul, doi copii și părinții lui. Eu lucrez vânzătoare într-un magazin mic, soțul e șofer. Până nu demult, noi cu doi copii și părinții soțului am trăit într-un apartament cu două camere. Când a murit bunica mea, mi-a lăsat ca moștenire un apartament cu o cameră. Împreună cu soțul am decis să ne mutăm aparte de părinți, dar bani pentru asta nu aveam, părinții pensionari, ceea ce primeam eu cu soțul ne ajungea doar pentru trai.
Auzisem deja de mamă purtătoare, am văzut mai multe emisiunila TV, am citit reviste… Adesea când în mass-media se atingea subectul mamă purtătoare comentariile erau atât bune cât și rele. Mă gândeam ce e în neregulă cu asta? La final oricum toți rămân fericiți: și părinții, și copilul și mama purtătoare. Atunci încă nu mă gândeam ca eu să devin mamă purtătoare, să port timp de nouă luni un copil străin în pântece și mai apoi să-l dau părinților. Mi-am amintit de aceste emisiuni și tot ce auzisem mai înainte referitor la acest subiect abia atunci când am avut nevoie urgent de bani. I-am spus soțului ideea, la început a fost împotrivă ca eu să practic așa ceva. Totuși, am reușit să-l conving după ce i-am explicat mai detaliat în ce constă aceasta procedura. Rudele m-au înțeles și m-au susținut. După ce m-am decis am studiat mult timp informațiile de pe internet referitor la mamă purtătoare. Într-un final, am găsit o clinică bună și m-am dus acolo. Am făcut investigație medicală detaliată, analize și după toate astea mi-au propus să fiu mamă purtătoare pentru un cuplu, în care femeia a fost diagnosticată cu sindromul Rokitansky. M-am gândit, în mod clar înțelegeam că nu e copilul meu și doar ajut cuplul infertil să devină părinți fericiți, mai ales că pentru aceasta îți plătește o sumă mare de bani.
Am fost de acord și am semnat contractul. După puțin timp, medicul a confirmat sarcina. Eram extrem de fericită și mă concentram la o sarcină de succes. Desigur, conștientizam cât de important este să prețuiesc ceea ce port sub inimă. Mă gândeam la familia mea și la viața noastră după terminarea programului… nu vom mai duce lipsuri și vom rezolva toate problemele financiare. Veneam îm mod regulat la clinică pentru a verifica starea mea de sanatate si a bebelușului. În timpul ecografiei fetale, când am putut să-i văd piciorușile minuscule, mânuțele, să-i aud bătăile inimii, inima mea încremenea. Am născut doi copii, dar de fiecare dată e ca prima. Și de această dată nu m-am putut abține în timpul ecografiei la 12 săptămâni, am scăpat o lacrimă când m-am gândit că trebuie să dau această mică minune pentru totdeauna. Și după niciodată nu o să-l mai văd și nici nu-l voi recunoaște, nu am să știu ce mai face, cum o mai duce. În timpul și după sarcină timpul am avut parte de consult psihologic, care m-a ajutat să fac față instinctelor materne și să conștientizez că acest copil nu e al meu. Uneori mă uitam la proprii copii și lângă îl vedeam pe al treilea, acel care îl port sub inimă. Dar acestea au fost momente de slăbiciune. Am înțeles clar cine sunt eu în acest program și care sunt obligațiunile mele. Nu aveam drum de întoarcere. Trebuia să mă gândesc la viitorul copiilor mei și bunăstarea familiei, care o duceau foarte prost în ultima perioadă, aveam o mulțime de datorii și credite.
Încă din spital am semnat că renunț la copilul pe care l-am născut în favoarea părinților biologici. Aș fi putut să nu semnez aceste documente și ca rezultat să înscriu copilul ca al meu, deoarece inițial mamă este considerată femeia care a dat naștere. Am acceptat rolul de mama purtătoare pentru a oferi oamenilor posibilitatea de a deveni părinți și de a ajuta familia mea. Mi-am amintit cuvintele psihologului, care spunea că acest copil nu este al meu, mie mi-l-au dat pentru o perioadă ca un educator în grădiniță și atunci când vine momentul trebuie să-l dau părinților biologici. Sincer vorbind nu este la fel de simplu cum pare la prima vedere.
La începutul programului mă gândeam că toate astea vor trece într-un fel mai ușor pe plan psihologic. Însă este foarte dificil, mai ales atunci când știu că acest copil este o parte din mine. Și niciodată, nici cu coada ochiului nu am să-l mai văd. Desigur e mai bine să nu ne întâlnim, atunci ar fi imposibil de dureros. Vă spun cu mâna pe inimă, eu nu am regretat nici un minut cele făcute. Eu am dăruit o fericire incredibilă oamenilor care o să îmi fie recunoscători până la sfârșitul vieții, mi-am ajutat familia și am asigurat copiilor un viitor fericit.”
