“Mama surogat” – o afacere a Ucrainei în România. Prețuri și legi

Prețul pentru o “mamă surogat” variază de la 24.000 la 49.000 de euro. Legal, în România, soluția de a apela la o mamă purtătoare este destul de încurcată.

BUCUREȘTI, 12 mai — Sputnik.
O analiză a cunoscutului jurnalist Alecu Racoviceanu aduce în atenția opiniei publice una dintre cele mai spinoase probleme ale familiilor moderne cu probleme de fertilitate — apelul la mame surogat. Legislația română interzice — mai degrabă, nu permite în sens comercial, pentru că a existat cel puțin un caz (documentat) în care, în absența unei recompense financiare, instanța a acceptat legalitatea fertilizării in vitro a unei persoane din afara cuplului — și preluarea ulterioară a copilului. Există și o propunere legislativă în acest sens, autori fiind câțiva parlamentari foarte cunoscuți, dar legislativul nu a avut curajul finalizării — într-un sens sau altul — așa că proiectul de lege (a fost adoptat de Senat) se află de aproape patru ani pe traseul legiferării.

 

 

În acest timp, în Ucraina, mama surogat a devenit un fel de afacere. Clinici din țara vecină să-și facă reclamă în România — și se pare că oferta este tentantă pentru compatrioții noștri.

Din articolul lui Racoviceanu aflăm condițiile în care lucrează ucrainenii: clinica găsește mama și promite ca actul de naștere al copilului să fie făcut direct pe numele familiei beneficiare.

“Părinții se întorc în România cu un document obținut de la Consulatul României, unde se prezintă cu certificatul tradus în limba română”, explică jurnalistul. “Copii născuți din mame ucrainence, au ADN-ul unor părinți români, sunt înregistrați drept cetățeni români și trăiesc acum, fericiți, în țara noastră. Câți sunt? Nimeni nu știe, numărul fiind sub incidența confidențialității relației medic-pacient”.

Alecu Racoviceanu spune că, în condițiile în care “infertilitatea tinde să devină un fenomen”, metoda aceasta a devenit o afacere. Prețul pentru o mamă surogat variază de la 24.000 la 49.000 de euro, afirmă jurnalistul, citând din “prospectul” unei asemenea clinici.

“Metoda este la limita legalității, ea respectând legislația ucraineană, dar fiind foarte discutabilă în țara noastră. Legal, în România, soluția pentru a apela la o mamă purtătoare este destul de încurcată și lasă urme în actele de stare civilă ale copilului. În Ucraina, însă, din 2004, este legal, dar e prevăzută o recompensă pentru femeia care acceptă să fie inseminată cu embrionul care-ți poartă ADN-ul.”

Racoviceanu dă exemplul unei clinici din Kiev care își face reclamă în România, pentru servicii dar și pentru că nu pune condiții în legătură cu vârsta și mai ales cu starea de sănătate a “beneficiarilor” — viitorii părinți.

“Este știut că alte clinici — din cele câteva țări care acceptă existența mamelor surogat — impun limite de vârstă mamei beneficiare (între 45 și 48 de ani) și apelează la această soluție doar după ce orice alt mijloc eșuează”.

Revenind la condițiile “tranzacției”, Racoviceanu detaliază în analiza publicată prețurile și condițiile oferite pentru fiecare nivel, de la “Economic”, la “pachetul VIP”. Diferența vine din “numărul de vizite, cazare, participarea la ecografiile mamei purtătoare”, se precizează în text. De asemenea, este detaliat și modul în care se face plata, în 5 rate. Începând cu semnarea contractului — iar ultima după obținerea certificatului tradus în română.

“Compania asigură asistenţa juridică și acoperă cheltuielile legate de aplicarea tehnicilor de reproducere umană asistată, oferă recompensa financiară mamei surogat si donatoarei de ovocite”, scrie Racoviceanu.

Tot în oferta clinicii este prevăzut și cazul cel mai dificil care apare în asemenea “operațiuni” — refuzul mamei surogat de a mai renunța la copil. Firma se obligă “să asigure” în cazuri neprevăzute oferirea soluțiilor juridice pentru rezolvarea litigiilor cu mama surogat”.

Jurnalistul precizează că, din 2004, legea ucraineană prevede că mamele surogat acționează legal și că bebelușul născut este trecut direct pe numele părinților beneficiari.

“La naștere, mama purtătoare depune un act de renunțare la copil, așa cum face și la recoltarea de ovocite. În octombrie 2010, ucrainenii au schimbat și Codul Familiei care prevede, la articolul 123, cum copilul primește act de naștere pe numele noii sale familii.”

Dar, remarcă jurnalistul, copilul are acte de cetățean ucrainean. “Noua familie părăsește Ucraina cu un document obținut de la Consulatul României, dar e vorba doar de un document de călătorie”, iar cum devine copilul cetățean român “îi privește pe noii părinți”.

În România, doctorul care acceptă să participe la o asemenea operațiune își pune cariera în pericol. Procedura acoperitoare ar presupune ca, “la naștere, mama purtătoare să declare că tatăl “beneficiar” este tatăl copilului și, ca mamă, îl dă spre adopție, cu specificația că e de acord ca tatăl să adopte copilul împreună cu partenera sa de viață”.

Dar, scrie pe bună dreptate Racoviceanu, așa ceva este “foarte riscant și legal și emoțional”. În analiza sa, jurnalistul dă un exemplu din 2014, când judecătorii timișoreni au recunoscut o femeie ca mamă a copilului născut de sora sa. Dar, și în acel caz, procesul a fost pierdut pe fond, instanța superioară acceptând în final un motiv ciudat: “absența recompensei” — “sub acest aspect, a fost conformă ordinii de drept şi bunelor moravuri”, scrie în motivarea instanței.

La finele lui 2013, mai mulți parlamentari PSD au inițiat o propunere legislativă în acest sens, printre inițiatori fiind politicieni cunoscuți, ca Gabriela Firea, Rodica Nassar, Liviu Pop, sau Daniel Savu, dar și nume grele din Sănătate, precum Florian Popa și Florian Bodog. Legea a fost adoptată de Senat, dar este blocată la Camera Deputaților, for decizional în această speță.

Proiectul de lege definește noțiunea de “mamă purtătoare”, punând accentul pe ideea de proprie voință și “deplină cunoștință de cauză”, dar instituie și condițiile în care o familie poate apela la mama purtătoare. Acestea sunt medicale — “infertilitate diagnosticată sau cazuri în care se urmăreşte evitarea transmiterii unei boli la copil” — dar și legale — “ambii părinți trebuie să nu fi fost niciodată decăzuți din drepturile părintești”. O condiție se pune și pentru vârsta mamei purtătoare, să aibă între 18 și 45 de ani. Iar, în privința aspectului moral, se prevede clar: “Actul donării este voluntar, gratuit și se realizează în condițiile legii.”

Propunerea a suscitat numeroase discuții chiar în prima cameră sesizată, Senatul, Racovicenu menționând amendamentele care au fost adoptate după multe discuții. Interesante sunt mai ales cele referitoare la dreptul mamei purtătoare de a reveni asupra deciziei.

“Mama purtătoare are dreptul de a reveni asupra actului de donație oricând în cursul sarcinii și timp de 48 ore după naștere; după expirarea termenului de 48 ore postpartum, actul de donație este irevocabil.”

De menționat că discuțiile în jurul acestei legi se referă la chestiuni de morală, aici un rol important având biserica, dar și unele ridicate de psihologi.

În privința Bibliei, ne permitem un comentariu: nu există interdicții clare care să se apropie de ideea mamei purtătoare — chiar dimpotrivă, este istoria lui Agar, roaba egipteană, care acceptă să-i facă lui Avraam un copil, deoarece Serai, soția patriarhului, era stearpă, și astfel se naște Ismael (Geneza, 16, 1-16). Totuși, ideea creștină este că nașterea copiilor este darul lui Dumnezeu pentru familie. Subiectul rămâne deschis argumentelor pro și contra.

 

https://ro.sputnik.md/society/20170512/12619515/mama-surogat-ucrainei-romania-preturi-legi.html